Astazi ajuns acasa dupa o zi extrem de fierbinte si la propriu si la figurat, am incercat sa inchid ochii si sa stau asa cu mainile intinse o vreme .. speram sa vad si sa aud iar nascand din tavan PETALE DE TRANDAFIR si CLINCHET DE CHITARA !. Nu mi-a reusit..
Incercam din rasputeri sa imi inchipui intreg decorul acela minunat ce nastea din imaginatia mea nevinovata. Sa simt pianul si ferestrele.. petalele si corzile.. dar nu reuseam. In schimb la fiecare punct apropiat de inchipuirea perfecta intervenea o alta imagine. O gara parasita extrem de cenusie, de parca cel care o desenase acolo in imaginatia me nu ar fi avut decat creioane grafice. Pe langa sine crescusera buruieni cu spini pt a injecta si mai mult dramatism in tablou. Cladirea garii era roasa de vremuri si mana de om. Peretii erau mazgaliti cu diferite chestii, erau scrijelite numele celor ce trecusera pe acolo, ba chiar si cateva manifeste politice din timpul revolutiei.
In toata gara asta era un singur vagon singuratic de marfar.. lasat acolo parca in mod deliberat pt a atenua senzatia de despartire. Ideea ca cineva ramane si cineva se duce… sinistru !
Priveam in lungul sinelor la bilutele acelea de piatra mici si rotunjite de trenurile ce trecusera intr-o vreme prin locurile astea uitate de lume. Sufla vantul incet vajaind parca versurile unui poem bacovian.
Mi-am scuturat capul incercand pt a nu stiu cata oara sa revin la imaginea aceea perfecta din podul copilariei mele. Dar tot ce-mi inchipuiam se pata usor cu cerneala. Era ca si cand intreaga mea imaginatie era fabricata din sugativa. Si cineva .. o mana nevazuta cu un stilou in mana.. picura cate un pic de cerneala la fiecare 10 secunde. Si se intindea pe toata suprafata aceea absorbanta. M-am ridicat din pat, am luat o carte din maldarul de carti asezate pe dulapuri. Cutia Neagra ii spunea cartii. Am citit prima jumatate de pagina apoi gandurile mi-au zburat catre prezentul meu, lasand sirurile de pe hartie sa curga doar sub presiunea retinei.. nepercepand nimic de fapt. Ma gandeam la ideea in sine de Cutie Neagra ! In general se cauta atunci cand un avion s-a prabusit. Imi inchipuiam aripile avionului la cateva zeci de metrii distanta, frante in timpul prabusirii. “Cat de ciudat este sa cauti dovezi si sa stabilesti cauza si vinovatii dupa ce au murit oameni” mi-am spus. Dar de fapt asta facem intreaga viata. Ne nastem, invatam sa creem, ajungem sa construim chestii pt a le narui iar apoi cautam vinovatii si ii judecam (sau ne plangem de mila). Cat de ciudat e sa stii : cladesti ceva pt ca la un moment dat cineva sa caute dovada ca s-a naruit. Asta ar insemna ca emblema fiecarui sfarsit este “Cutia neagra” !? … atunci de ce sa mai incerci ?
