Revin la Postul Asta … fac ce fac si periodic imi spun in minte aceleasi chestii..
Visez , cu ochii deschisi. Asa m-am nascut , din sufletul mamei mele. Un visator !
Problema mea e ca am tendinta sa naruiesc fiecare vis, de fapt sa le ratacesc pe toate si sa-mi lipseasca enorm.
De fiecare data cand simt ce simt acum ma imaginez pe plaja. Singur.
Sunt copil.. iar cerul e innorat.
Construiesc un castel de nisip.
Ma asigur inainte ca nu sunt foarte aproape de mare … tocmai pt a reusi sa cladesc un castel frumos si trainic deopotriva. Marchez locul cu pietre mai mari pt ca eventualii trecatori sa observe ca cineva a creat ceva acolo. Il cladesc asa cum stiu eu, cu tunele si scoici aranjate frumos. Batucit bine ca sa dureze si sa-l pot indrepta in locurile in care trebuie !
Il termin si il privesc fascinat. Dar in momentul de glorie presimt ceva ! ma intorc catre mare si vad coama lui inspumata. E valul pe care-l simt.. e departe inca dar stiu deja ca va fi cel ce va narui tot ce am trudit pana atunci. Intr-adevar se sparge de tarm si navaleste peste castel lasand urmele sterse ale unei dimineti in care m-am straduit. Mereu ajung la ideea ca orice Castel de nisip e predestinat unui Val.
